Eu nu sunt ceea ce gândesc, chiar dacă gândurile mele îmi influențează starea
Te regăsești și tu? De câte ori ai crezut că ești incapabil sau insuficient de bun, doar pentru că ai avut astfel de gânduri?
Mintea are tot felul de strategii pentru a funcționa în marea de schimbare și nesiguranță a secolului XXI, unele adaptative, altele nu tocmai.
Deși mintea are tendința să păstreze tipare vechi de gândire active și în prezent, doar pentru că sunt familiare și normale pentru propria persoană (poate că ne-au ajutat la un moment dat să ne adaptăm sau ne-au adus beneficii), ea (mintea) are nevoie să fie provocată (învățând tipare noi de gândire sau de comportament) pentru a se întâmpla o schimbare benefică pentru propria persoană în momentul prezent.
Ce este FUZIUNEA?
Este un mod prin care mintea noastră alege să rămână rigidă, și un mecanism prin care ajungem să ne identificăm cu propriile gânduri, iar de cele mai multe ori nici nu ne dăm seama că facem asta.
Auzim în jurul nostru că suntem ceea ce gândim, acesta fiind modul în care unele cărți de popularizare a psihologiei sau anumite persoane ne atrag atenția asupra importanței gândurilor noastre.
Dar chiar ne transformăm în conținuturile propriei minți? Nu chiar, modul simplist în care este transmis mesajul ”Ești ceea ce gândești” pierde din vedere complexitatea minții și ființei noastre. Suntem mai mult decât ceea ce gândim.
Teoria din spatele psihoterapiei cognitiv-comportamentale clasice ne spune că nu evenimentele sau situațiile prin care trecem ne influențează starea emoțională, ci mai degrabă propriile interpretări sau filtrul nostru mental (gânduri automate, reguli, atitudini, credințe sau scheme cognitive).
Dacă ne uităm la psihoterapiile mai recente, precum ACT* (Terapia prin Acceptare și Angajament), observăm o schimbare a perspectivei. Focusul este pe cum ne putem dezidentifica de propriile gânduri, dându-ne seama că deși au capacitatea de a ne influența starea emoțională, ele nu ne definesc ca persoană.
Deci nu suntem ceea ce gândim, ci avem gânduri în timp ce suntem propria persoană, cu o identitate clară, suntem acel observator ce are capacitatea să se uite la procesul de a gândi și la cum se derulează gândurile pe cerul minții, din postura de sine observator, așa cum ACT o numește.
Așadar, care e soluția?
Conform ACT, DEFUZIUNEA ne ajută să ne dezidentificăm cu ceea ce gândim și să ne construim un sine observator, astfel încât să creăm o ușoară distanță între noi și gândurile noastre.
Metaforele pot ajuta: dacă eu sunt cerul, atunci gândurile sunt norii, ele vin și pleacă, mișcându-se în timp ce eu rămân un observator constant al acestei mișcări. Nu încerc să mă lupt cu ele. La fel, dacă eu sunt plaja, valurile mării sunt propriile gânduri.
Te invit să încerci asta data viitoare când ai tendința să crezi că te transformi în propriile gânduri:
Observă gândurile
Observă-te pe tine observând gândurile cum vin și pleacă
Dă-le o voce, un nume sau folosește metaforele de mai sus
Observă cum tu poți schimba valența sau modul în care te raportezi la ceea ce gândești.
Dacă vrei să afli mai multe despre această tematică, îți recomand cartea O minte liberă. Cum să pivotăm către ceea ce contează, scrisă de Steven C. Hayes, apărută la Curtea Veche Publishing.
